Confidenţialitate

O tânără a murit într-un accident condus de un minor care consumase alcool

Accident mortal produs de fiul minor al unor judecători craioveni. O tânără de 18 ani si-a pierdut viata dupa ce masina condusa de minor s-a răsturnat. Băiatul consumase alcool.

Accidentul a avut loc pe Centura de Nord a Craiovei – transmite corespondenta Europa FM, Ana-Maria Constantinescu.

Un băiat de 16 ani, fiul a doi judecători craioveni, a luat masina tatălui său pentru a pleca la plimbare cu prietenii.

La un moment dat, din lipsa experienței dar și a faptului că se află sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului.

Masina s-a răsturnat, iar in urma accidentului, o tânără de 18 ani si-a pierdut viata. Băiatul de 16 ani si alti doi minori au fost raniti usor.

Polițiștii l-au testat cu etilotestul pe adolescentul vinovat de producerea accidentului. Rezultatul: 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El este cercetat acum penal.