Confidenţialitate

Româncă reţinută pe nedrept, eliberată după ce a născut într-o închisoare din Marea Britanie

O româncă reținută pe nedrept pentru trafic de carne vie şi prostituţie a fost eliberată după 13 luni de închisoare.

Procesul s-a oprit după ce noi dovezi au produs dubii privind povestea spusă de reclamantă, scrie BBC.

Petruţa-Cristina Boşoancă, în vârstă de 25 de ani, a fost arestată în decembrie 2016 şi eliberată pe 29 ianuarie 2018. Împreună cu alţi doi cetăţeni români a fost acuzată că a încercat să aducă ilegal o tânără româncă în Marea Britanie pentru prostituţie.

Românca a mărturisit pentru BBC că i-a fost foarte greu să nască în timp ce era în detenţie.

”A fost foarte dificil. Să fiu singură în sala de nașteri. În momentul în care ar fi trebuit să fiu fericită, eram defapt nefericită”, a spus Petruţa-Cristina Boşoancă.

Tânăra care i-a acuzat pe ce trei români că a fost victima unui trafic de carne vie şi că a fost forţată să se prostitueze, a declarat inițial că a rămas însărcinată după ce a fost violată în Marea Britanie.

Mai târziu, anchetatorii au aflat că femeia era deja însărcinată în momentul a intrat pe teritoriul Regatului Unit în 2016.