Polițiștii din Ialomiţa şi procurorii DIICOT, împreună cu Metropolitan Police Service și Crown Prosecution Service din Marea Britanie au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în proxenetism, trafic de droguri şi spălarea banilor.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, sub coordonarea procurorilor de la biroul teritorial al DIICOT, împreună cu Metropolitan Police Service și Crown Prosecution Service din Regatul Marii Britanii, au ridicat mai multe bunuri și sume de bani după 8 percheziții domiciliare făcute în judeţul Ialomița și pe teritoriul Marii Britanii, transmite Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un comunicat remis miercuri MEDIAFAX.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat bijuterii și sume în lei şi în valută în valoare totală de 46.000 lei şi au pus sechestru asigurator pe 3 case și un apartament, 3 autoturisme, conturi bancare și părți sociale.
De asemenea, o persoană a fost reținută în Marea Britanie, față de o persoană a fost luată măsura controlului judiciar, iar pe numele alteia a fost emis mandat european de arestare, aceasta fiind transferată în Marea Britanie, pentru continuarea cercetărilor.
Persoanele depistate au fost conduse la sediul teritorial din Ialomiţa al DIICOT pentru audieri. Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activități infracționale a membrilor grupului infracțional și a luării măsurilor legale față de cei implicați.
La acțiune au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.