Un adolescent care a salvat viaţa unui om doar prin simplul fapt că l-a întrebat dacă este bine, le-a spus celor de la Independent că a făcut acest lucru pentru că îi face plăcere să ajute oamenii care au nevoie. “A fost doar un instinct de a ajuta un om, iar acum mulţi alţii din jurul lumii ştiu despre asta”.
Fotografiat pe o stradă din Dublin pentru pagina de Facebook Humans of Dublin (“Oameni ai Dublinului”), Jamie Harrington a povestit despre întâlnirea sa cu un bărbat de aproximativ 30 de ani, care stătea pe marginea unui pod și era pregătit să sară.
După ce a vorbit cu străinul timp de 45 de minute, adolescentul în vârstă de 16 ani a insistat ca omul să meargă la spital şi să ceară ajutor. Acum, bărbatul și soţia sa așteaptă un băieţel, pe care îl vor numi Jamie, pentru a-i mulţumi salvatorului.
“Eram în drum spre magazin să îmi cumpăr o băutură, când l-am văzut pe omul acesta, care avea în jur de 30 de ani, stând pe marginea podului. M-am oprit şi l-am întrebat dacă este bine, dar ştiam din privirea sa că nu era. Nu i-am mai spus nimic, dar vedeam cum îi curg lacrimile. Am insistat destul de mult timp să coboare şi într-un final a făcut-o. Am stat pe trotuar şi am vorbit timp de 45 de minute despre ce i se întâmplase şi cum de ajunsese să se simtă aşa. Nu îl puteam lăsa acolo, dar trebuia să plec, aşa că am insistat să sun la salvare, spunându-i că îl vor face să se simtă mai bine. M-a rugat să nu fac asta, dar nu aş fi avut pace, aşa că am sunat. I-am luat numărul de telefon ca să ştiu ce se mai întâmplă cu el, iar în urmă cu trei luni, mi-a scris că soţia lui este însărcinată, că aşteaptă un băieţel, şi că îi vor pune numele meu. Mi-a spus că i-am salvat viaţa cu întrebarea “Eşti bine?”, iar acele cuvinte încă îi sună zilnic în cap”, a povestit Jamie pentru Humans of Dublin.
“I was just on my way to the American sweet shop to buy some Gatorade, when I saw this guy in his 30s sitting on the…
Posted by Humans of Dublin on Monday, August 3, 2015
Povestea lui Jamie Harrington a strâns peste 33.000 de aprecieri pe pagina de Facebook “Humans of Dublin”. Tânărul a ajuns în vizorul lor pentru că este ambasador al proiectului Dublin2020, al cărui scop este ca oraşul să devină Capitala Europeană Culturală peste 5 ani.
FOTO: Humans of Dublin