Confidenţialitate

O persoană din Olt a sunat de 9.544 de ori la 112, în șase luni. Sute de mii de apeluri abuzive

În primele șase luni ale anului, în Sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri, dintre care 2,2 milioane nu au reprezentat urgențe.

Din totalul apelurilor înregistrate, peste 311.000 au fost apeluri abuzive. O persoană din Olt a sunat de 9.544 ori la 112, iar alte 44 au apelat numărul unic de urgență de cel puțin 1.000 de ori.

O persoană din Ilfov a sunat de 7.573 de ori, o altă persoană din Vaslui a apelat de 6.779 de ori.

Un exemplu de apelare abuzivă este cel al unui cetățean care a sunat de pe o cartelă prepay în Centrul 112 Giurgiu și se recomanda sub numele de „Iulian”. În doar două luni, „Iulian” a sunat de peste 1.500 de ori la 112 fără a avea vreo urgență, invocând diverse motive care nu necesitau intervenția operativă a echipajelor specializate. „Iulian” a fost identificat de către polițiștii giurgiuveni și a primit o amendă, care l-a determinat să nu mai sune la 112 fără motiv.

Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor.