Sculptorul Ioan Bolborea, creatorul Monumentului Marii Uniri, care va fi amplasat în Piaţa Alba Iulia din Bucureşti, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că o parte a lucrării, sub formă de holograme, va putea fi văzută de public începând de anul viitor.
Artistul a câştigat concursul pentru această lucrare în urmă cu 10 ani.
“Concursul pentru Marea Unire l-am câştigat acum 10 ani şi abia acum va fi prezentat o parte din monument, sub formă de holograme, iar apoi, până în 2020, întreaga lucrare de 18 metri înălţime, din sticlă şi bronz, va fi amplasată în Piaţa Alba Iulia”, a precizat sculptorul.
Potrivit site-ului bolborea.ro, “monumentul va avea diametrul la sol de aproximativ 35 de metri. “Am încercat să surprind în acest monument, la modul figurativ, atmosfera sărbătorească a adunării de la Alba Iulia, poporul care venea, entuziast, din toate ţinuturile locuite de români, pentru a fi de faţă la împlinirea celui mai măreţ act al istoriei noastre”.
“Monumentul aduce cu o cupolă a cărei origine este o entitate organică, un cactus. Este o plantă pe care o apreciez foarte mult pentru faptul că ştie să se apere pe sine şi să dăinuie în imensitatea şi vitregia deşertului. Cupola aceasta cu nervuri şi sute de oameni înlănţuiţi ţine la adăpost idealul unităţii naţionale pe care noi, românii de azi şi cei care ne vor urma, trebuie să nu contenim a-l proteja”, a mai afirmat artistul.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa în martie cum vor fi cheltuiţi banii pentru monumentele aflate în lista de obiective a Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMTP). Pentru monumentul “Marea Unire”, realizat de Ioan Bolborea, vor fi cheltuiţi 6,5 milioane de lei, la care se adaugă 50.000 de lei pentru proiectul tehnic de amplasare.
Printre operele lui Ioan Bolborea se numără grupul statuar “Caragialiana” din Bucureşti (2005), inaugurat la 19 decembrie 2010, Monumentul Infanteriei din Bucureşti, amplasat în Parcul Kiseleff, Monumentul “Horea, Cloşca şi Crişan” de la Alba Iulia, Monumentul lui Eugeniu Carada din Bucureşti, Fântâna Vioara Spartă, instalată în Parcul Colţea din Bucureşti.
Foto bolobrea.ro/ macheta monumentului