O nuanţă a culorii mov a fost numită de Institutul Pantone Color în memoria cântăreţului american Prince, aceasta fiind inspirată din culoarea pianului creat la comandă pentru a-l însoţi în concerte pe artist, înainte ca el să decedeze, în aprilie 2016, informează nme.com.
Institutul Pantone a colaborat cu reprezentanţi ai averii artistului pentru crearea nuanţei, pe care a numit-o ”Love Symbol #2” (Simbolul iubirii #2).
Culoarea este inspirată de cea a pianului mov Yamaha care a fost făcut la comandă pentru a îl însoţi de Prince în turneul său, înainte ca artistul să decedeze în aprilie 2016. Artistul a publicat pe Twitter, anul trecut, pe 12 aprilie, o imagine cu acest pian, pe care tocmai îl primise.
În viitor, această nuanţă de mov va fi utilizată pentru toate materialele care au legătură cu Prince, lansate de reprezentanţii averii sale.
Recent, a fost anunţat că Beyoncé Knowles a scris introducerea pentru noua carte cu fotografii nemaivăzute ale lui Prince, intitulată “Prince: A Private View”, care va fi lansată pe 17 octombrie.
“Adevărul trebuie spus, cuvântul «simbol» reprezintă doar o faţetă a ceea ce a însemnat pentru mine”, a scris Beyoncé în introducere.
Prince Rogers Nelson a murit la vârsta de 57 de ani, pe 21 aprilie 2016, în urma unei supradoze accidentale cu un analgezic deosebit de puternic, fentanil. Trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit în studioul lui de înregistrări Paisley Park din Chanhassen, un oraş din statul american Minnesota.
Cântăreţ, compozitor, aranjor şi instrumentist, considerat unul dintre cei mai inventivi muzicieni din epoca modernă, Prince s-a inspirat din artişti aparţinând unor genuri muzicale diferite, precum James Brown, The Beatles şi Jimi Hendrix. Printre piesele sale de succes se numără ”Little Red Corvette”, ”Let’s Go Crazy”, ”When Doves Cry”, ”Cream” şi ”Get Off”. Originar din Minneapolis, a devenit cunoscut la sfârşitul anilor 1970 cu piesa ”Wanna Be Your Lover” şi, în următoarele decenii, a cucerit publicul şi topurile muzicale cu albume precum ”1999” şi ”Purple Rain”.
Prince a câştigat şapte premii Grammy şi cele 39 de albume ale sale s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artistul a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, în 1985, cu single-ul ”Purple Rain”, de pe coloana sonoră a filmului omonim.