Confidenţialitate

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca ajunge, joi, în România

163.200 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, joi, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’ din București.

“Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul naţional de stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului ‘Cantacuzino’ este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, a precizat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie, acordarea autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă pentru vaccinul împotriva Covid dezvoltat de compania AstraZeneca.

Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin disponibil pentru derularea campaniilor de imunizare în statele membre ale Uniunii Europene.

Șeful statului se declară optimist că, până la vară, vom putea ieși din pandemie. Klaus Iohannis se bazează pe ritmul susținut de vaccinare la nivel național.

România a depășit ieri pragul jumătații de milion de persoane vaccinate cu ambele doze, ceea ce le va asigura protecție maximă împotriva infecției. Au fost raportate peste 3.000 de reacții adverse, majoritate minore.

Uniunea Europeană îşi intensifică achiziţia de vaccinuri împotriva coronavirusului, după ce a fost criticată pentru debutul lent al campaniei de imunizare. Producătorii ar urma să ofere blocului comunitar acces la seruri adaptate la noile mutații ale SARS-CoV-2. Agenţia antifraudă a UE va sprijini guvernele să depisteze vaccinurile contrafăcute de pe piaţa neagră.

FOTO: Marius Mantea