930.000 de doze cu vaccin antigripal vor ajunge în această săptămână în cabinetele medicilor de familie din țară.
Este vorba de vaccinul gratuit pentru persoanele cu risc de îmbolnăvire.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide.
930 de mii de doze care vor ajunge în această săptămână la medicii de familie. Ultima tranșă de doze de vaccin gripal, din cele 3 milioane cumpărate de minister, va fi asigurată la începutul lunii decembrie.
Totuși, vaccinul este greu de găsit în farmacii, pentru cei care nu sunt în categoriile care primesc vaccinul gratuit.
Până acum, un singur caz de gripă a fost confirmat în România în acest sezon.
- Lucia Ciocârlie Haranguș