Proiectilul nu a reprezentat o ameninţare pentru America de Nord, a transmis Pentagonul. Însă Japonia a vorbit despre o “amenințare gravă și fără precedent” și a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.
Racheta nord-coreeană a zburat aproximativ 2.700 de kilometri şi a atins o altitudine maximă de 550 de kilometri, sustin autorităţile militare sud-coreene.
Guvernul de la Tokyo a activat sistemul de alarmă. Oamenii au fost sfatuiti să-şi ia măsuri de siguranţă. Premierul nipon, Shinzo Abe a declarat că va face tot ce este posibil pentru a proteja populaţia Japoniei. Forţele militare nipone nu au încercat să doboare racheta care a zburat deasupra teritoriului japonez.
Potrivit agenţiei Reuters, aceasta s-a dezmembrat în trei bucăţi înainte de a se prăbuşi la est de insula Hokkaido.
La sfârşitul săptămânii trecute, Coreea de Nord a lansat trei rachete cu rază scurtă de acţiune ce au căzut în Marea Japoniei, fapt ce a generat noi tensiuni între Phenian şi Washington.