Pentru prima dată în România poți echipa și dota Spitalul de copii construit de Dăruiește Viață. Asociația lansează, în parteneriat cu Tazz, o campanie inedită de strângere de fonduri pentru inițiativa #NoiFacemUnSpital. Românii vor putea face donații pentru echiparea și dotarea Spitalului – de la echipamente medicale, la consumabile și piese de mobilier.
Mecanismul este simplu: intri în aplicația Tazz în magazinul Dăruiește Viață tazzbyemag.page.link/daruieste-viata – și alegi produsele pe care vrei să le donezi, de la jucării pentru copii, stickere pentru pereți, la instrumental medical, măsuțe pentru blocul operator și chiar consumabile de tipul mănuși, seringi etc.
Produsele sunt virtuale, achiziția lor însemnând de fapt o donație pentru inițiativa #NoiFacemUnSpital. Opțiunile disponibile de donație încep de la 5, 10, 100 lei și urcă până la 100.000 lei.
100% din fondurile strânse din comenzile realizate în aplicație vor fi direcționate către Dăruiește Viață. Campania își propune să strângă 150.000 de euro din cei 5.2 mil euro + TVA estimați ca fiind necesari pentru echiparea Spitalului. Conceptul și execuția campaniei au fost realizată pro bono de Saatchi Creative Hub.
„De câte ori în viață poți spune că ai echipat un Spital? Sau că ai participat la dotarea unui Spital de copii? Este încă o premieră pe care Dăruiește Viață o aduce cu inițiativa #NoiFacemUnSpital, pe lângă multiplele premiere la nivel de infrastructură medicală și condiții de tratament create în Spitalul construit exclusiv din donații și sponsorizări. Am considerat că luna iunie este o lună perfectă pentru a începe această campanie care ne va oferi resursele necesare să asigurăm copiilor cu patologii grave condiții de tratament ca în Europa de Vest. ” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață
„Lucrările de construcție s-au finalizat, suntem în proces de recepție lucrări și cât de curând vom pregăti operaționalizarea Spitalului construit de Dăruiește Viață cu sprijinul a peste 350.000 de oameni și peste 7.000 de companii. Acum este momentul potrivit să ne gândim la cum va funcționa zi de zi, ce nevoi vor avea pacienții, cadrele medicale și părinții. Pentru că #NoiFacemUnSpital înseamnă mai mult decât o clădire, înseamnă un alt fel de a primi îngrijire medicală în România.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață
„Când am aflat că #NoiFacemUnSpital intră în etapa #NoiEchipamUnSpital, ne-am alăturat imediat inițiativei. Am deschis împreuna cu prietenii de la Dăruiește Viață un magazin de fapte bune în aplicație, în care vezi ce nevoi are Spitalul, alegi ce vrei să dăruiești și toate donațiile merg direct către echiparea lui. Este un proiect la care ținem foarte mult și în care orice ajutor contează pentru ca Spitalul să înceapă să funcționeze cât mai repede.” – Roxana Niculae, Brand Manager Tazz
Inițiativa #NoiFacemUnSpital a Asociației Dăruiește Viață este cea mai mare inițiativă de implicare socială din România și primul spital de copii construit de la zero, exclusiv din donații și sponsorizări. Fundația Spitalului de Copii a fost turnată în vara anului 2018, iar în prezent se realizează procesul de recepție al lucrărilor de construcție. Spitalul va asigura infrastructura necesară pentru oferirea de îngrijire multidisciplinară copiilor cu patologie oncologică și alte boli grave și va aduce multiple premiere în România, precum: un bloc operator cu 5 săli de operație realizat exclusiv din sticlă pentru reducerea infecțiilor nozocomiale, spații speciale gândite pentru părinți și pacienți (spații de relaxare, cinema indoor, studio radio, grădină interioară etc.), primul departament de radioterapie pediatrică dintr-un spital public, ATI cu saloane individuale și acces pe baza unui sistem clean hands, digitalizare etc. #NoiFacemUnSpital înseamnă o clădire de 12.000mp și aproximativ 187 de paturi.