Confidenţialitate

O nouă aplicație românească îi învață pe copii regulile de circulație

Aplicația “Plimbă Ursul”, disponibilă în curând pe App Store și Google Play, este primul joc anti-plictiseală la drum lung, în care copiii învață reguli de circulație și sunt implicați activ în siguranța rutieră.

Plimba Ursul_pe smartphone si tableta

Atunci când este activat într-o mașină în mers, jocul este direct influențat de viteza reală a mașinii, prin GPS. Când viteza legală este depășită, copilul este anunțat în timp real de către personajul principal din joc și este rugat să-l atenționeze pe șofer pentru a încetini. Dacă șoferul nu reduce viteza în timp util, copilul pierde puncte în joc sau jocul chiar se termină.  

Copil-care-se-joaca-Plimba-Ursrul

Copiii ajung să fie ei cei care influențează comportamentul părinților la volan, devenind veritabili copiloți la drum lung. Mai important decat orice este, însă, că micuții învață “din mers” că viteza excesivă nu aduce nimic bun.
Jocul devine astfel un important instrument de educatie rutieră.

Aplicația “Plimbă Ursul” este dezvoltată de Publicis România și este un proiect Automobil Clubul Român în colaborare cu FIA (Federation Internationale de l’Automobile), creat în cadrul programului “Junior Copilot 2016”.