Nave militare din cinci ţări printre care România şi SUA participă, timp de două săptămâni, la un exerciţiu de luptă antisubmarin în Marea Mediterană.
Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale Române, corveta „Contraamiral Horia Măcellariu” participă, în perioada 4 – 20 noiembrie, la exerciţiul multinaţional de luptă antisubmarin DOGU AKDENIZ-17, realizat o dată la doi ani de către Forţele Navale Turce.
Cei 88 de membri ai echipajului navei se află sub comanda căpitan-comandorului Cristian Abaianiţi şi îşi vor desfăşura activităţile, alături de gruparea navală NATO SNMG-2, în Marea Mediterană de Est şi în portul Aksaz din Turcia.
„Prin participarea la acest exerciţiu, Forţele Navale Române contribuie la susţinerea şi dezvoltarea iniţiativelor regionale în domeniul maritim-militar”, se arată în comunicat.
La exerciţiu participă nave militare din Bulgaria, Marea Britanie, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia.