Confidenţialitate


O fetiță de 4 ani, dată dispărută de părinți miercuri, găsită joi decedată în apele Dunării | AUDIO


Mașină de poliție din România.

Tragedie în Delta Dunării. O fetiță de 4 ani – dată dispărută de părinții ei și căutată de pompieri și polițiști – a fost găsită decedată în apele Dunării în zona malului stâng al Brațului Sulina. Polițiștii de la Transporturi Tulcea fac cercetări pentru a stabili cum a murit micuța.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Alerta la 112 a fost dată miercuri după-amiază de o femeie din satul Vulturu, care a sesizat că fiica ei, de 4 ani, a dispărut din curtea casei. Echipe formate din polițiști și pompieri, cărora li s-au alăturat voluntari din sat, au început imediat căutările.

Până la lăsarea întunericului au verificat în localitate folosind și un câine de urmă, dar și pe Dunăre, cu două ambarcațiuni. Căutările au fost reluate joi dimineață, participând și angajați din Rezervația Deltei Dunării.

În jurul orei 10:00, echipele de căutare au găsit trupul neînsuflețit al fetiței, în apele Dunării, în dreptul malului stâng al Brațului Sulina și nu pe cel drept, unde este satul Vulturu.

De fapt, fetița căzuse în apă de pe un zid înalt în dreptul căruia acostau bărcile. Părinții ei lucrau la o pensiune de pe malul stâng. Tragedia s-ar fi intâmplat în doar 10 minute, timp în care părinții și-ar fi lăsat fiica nesupravegheată pentru că celălalt copil, un bebeluș, plângea.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Tulcea.

Sursa foto: Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Citește și: Anchetă la o școală auto din Suceava. Polițiștii au descoperit fișe medicale semnate în alb


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria