O fetiţă din Caraş-Severin, de 11 ani, a sunat la 112 şi a anunţat că mama ei, care-şi purta băieţelul de un an şi şase luni pe spate, a căzut într-o râpă adâncă de zece metri, în timpul unei drumeţii. Cele trei persoane au fost găsite şi preluate de medici.
Potrivit ISU Caraş-Severin, un grup de turişti s-a aventurat, marţi, pe Cheile Caraşului. O mamă cu doi copii, o fetiţă de 11 ani şi un băieţel de un an şi 6 luni transportat de femeie în spate, într-un port-bebe, s-au rătăcit de grup.
La un moment dat, femeia a alunecat şi a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 10 metri. A reuşit să se prindă de nişte crengi, dar a rămas suspendată la o distanţă de circa 3 metri de cărarea de pe marginea râului Caraş.
Fetiţa de 11 ani a apelat numărul de urgenţă 112 şi imediat au pornit spre ei un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, un echipaj al Poliţiei, doi salvamontişti, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, viceprimarul şi un angajat al Primăriei Caraşova.
Cu ajutorul indicaţiilor date de copilă prin telefon, cele trei persoane au fost găsite uşor, iar salvamontiştii împreună cu pompierii au extras mama şi băieţelul din râpă şi i-au predat echipajului SAJ.
Femeia era echipată corespunzător pentru drumeţie. Nu au suferit răni, nici ea şi nici băieţelul.
”Mulţumim domnişoarei pentru simţul practic şi sprijinul oferit salvatorilor şi recomandăm tuturor părinţilor să-şi educe copiii şi în privinţa reacţiilor în situaţii de urgenţă”, arată ISU.