3000 de lei amendă pentru că și-a abandonat câinele. Sancțiunea i-a fost dată unei femei din București, care și-a lăsat câinele în parc, legat de un copac.
La sfârșitul anului trecut, angajații ASPA, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, au preluat dintr-un parc de la marginea Capitalei, în Sectorul 2, o cățelușă metisă Amstaff, care era legată de un copac, lăsată în frig, fără hrană și apă. Ea a fost dusă la un adăpost specializat unde a primit îngrijiri.
Potrivit Poliției Animalelor, cățelușa se numește Sasha, are aproape 4 ani și, cu ajutorul microcipului pe care îl avea implantat, i-a fost găsită și stăpână.
Este o femeie de 35 de ani din București. Ea a primit amenda maximă, de 3000 de lei, pentru că și-a abandonat câinele pe domeniul public.
Potrivit legii, sancțiunile pentru cei care își lasă animalele pe domeniul public, fără hrană și adăpost, pornesc de la 1.000 de lei.
Autor: Florentina Mihăiță
Citește și: Directoratul de Securitate Cibernetică avertizează: Au revenit atacurile cu link-uri maliţioase