Confidenţialitate

O femeie, colaborator AUR, a încercat să introducă gloanțe în Parlament | Reacția AUR

Incident grav în Parlament. O femeie, colaborator al grupului AUR, a încercat să introducă în clădirea Palatului Parlamentului mai multe gloanțe.

Reprezentanții Camerei Deputaților confirmă, printr-un comunicat, că persoana în cauză este colaboratoare a Grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților.
”Conform procedurilor legale, persoana a fost condusă la Secția 17 de Poliție” se arată în comunicat.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită autorităților competente clarificarea de urgență a incidentului și cere conferință de presă pe acest subiect.

”Solicităm instituțiilor abilitate o expertiză tehnică prin care să clarifice condiția tehnică a obiectelor în discuție” transmite departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

”Gloanțele erau goale și ruginite dar am vrea sa spună asta autoritățile” declară liderul partidului, George Simion.

Potrivit surselor Europa FM, femeia ar fi angajată la Camera deputatilor din mai 2022 la biroul deputatului AUR Radu Grădinaru.

Foto: surse Europa FM