Un echipaj al Brigăzii Rutiere a Capitalei a fost oprit, marţi, în zona Lujerului din Capitală, de un trecător, după ce o femeie care se afla într-o maşină condusă de soţul ei intrase în travaliu. Poliţiştii au escortat maşina în care se afla gravida, aceasta născând în drum spre spitalul Filantropia, a declarat comisarul-şef Ovidiu Munteanu, din cadrul Brigăzii Rutiere, pentru News.ro.
Echipajul Brigăzii Rutiere a fost alertat, marţi, în jurul orei 15.00, de o femeie care le-a spus că o gravidă are nevoie urgentă de ajutor şi a intrat în travaliu în maşina condusă de soţul ei.
Poliţiştii au dirijat iniţial traficul, blocat la acea oră în intersecţia de la Lujerului, iar apoi au escortat maşina în care se afla gravida până la spitalul Filantropia din Capitală. Cu aproximativ zece minute înainte să ajungă la maternitate, femeia a născut, în maşină, o fetiţă de patru kilograme, perfect sănătoasă.
De altfel, copilul a primit nota maximă la naştere.
Potrivit medicilor de la Spitalul Filantropia, tânăra mămică are 27 de ani şi este din comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov. Ea nu era pacienta spitalului. Medicii au preluat-o imediat pe mamă, a fost tăiat cordonul ombilical, iar fetiţa a fost dusă în secţia de nou născuţi.
Femeia este monitorizată, la ora transmiterii acestei ştiri, în sala de naştere. Femeia este la a patra naştere, a declarat, pentru News.ro, medicul specialist obstrerică – ginecologie Roxana Chirilă.