Eva, o fată de origine română s-a calificat în finala “Suedezii au talent”, după cum a anunțat, luni seară, pe Facebook, chiar ambasada Suediei la Bucureşti.
În vârstă de 10 ani, Eva a reuşit să impresioneze juriul şi spectatorii “Suedezii au talent”. Ea a interpretat piesa „Never Enough“, de la Loren Allred, şi a ridicat sala în picioare.
Ambii părinți ai fetei, români, au imigrat în Suedia. Mama ei a fost rezident cardiolog la Spitalul Floreasca din Bucureşti și acum conduce o unitate de cardiologie în cadrul Spitalului Universitar Skåne, în timp ce soţul ei, Sorin, este medic ortoped la Spitalul Kristianstad.
https://www.facebook.com/SverigesAmbassadiBukarest/videos/355695478589243/