Confidenţialitate

O familie de români a încercat să intre în ţară cu un microbuz în care se afla cadavrul fratelui lor

Bărbatul avea 59 de ani si venea de la o clinică din Germania, unde urmase un tratament pentru cancer în fază terminală. Microbuzul în care se aflau patru persoane, dintre care una decedată, a ajuns în punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 de pe autostrada Nădlac-Arad. Un bărbat din microbuz a declarat că are în maşină cadavrul fratelui său, care a murit între Szeged şi Mako, în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră l-au întrebat dacă a sunat la 112 în Ungaria pentru a anunţa decesul, însă bărbatul a spus că nu a făcut acest lucru, ci vroia să sune la 112 după ce intra în România.

Poliţiştii de frontieră au cerut ajutorul poliţiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, care au constatat că în acest caz competenţa aparţine autorităţilor din ţara pe teritoriul căreia s-a produs decesul, adică celor din Ungaria. În aceste condiţii, cele patru persoane din microbuz şi maşina au intrat în custodia autorităţilor ungare.

Oamenilor li s-a recomandat să ceară în Ungaria, fie de la autorităţile ungare, fie de la Consutul României din Szeged, un certificat de deces, dar de la consulat şi paşaport mortuar, sau documente de îmbălsămare şi autorizaţie de transport dacă nu vor folosi o maşină mortuară. Autorităţile contiuă cercetările în acest caz.