O familie cu patru copii a plecat din Franța spre Palestina cu o căruță trasă de un măgar, iar după doi ani a ajuns în România.
Zilele trecute, erau în zona localității Peciu Nou, din Timiș, relatează Radio Timișoara.
„Am întâlnit o familie de oameni foarte plăcuți, prietenoși, senini. Bănuiesc că sunt cetățeni francezi. M-au salutat în limba franceză. Au spus că se îndreaptă cu acel atelaj tras de o simpatică măgăriță și-n căruță erau patru copilași, undeva de la 3 ani până pe la vreo 9 ani”, spune Marius Cârdei, un bărbat care a vorbit cu familia de călători.
„Am întrebat când au plecat din Franța. De doi ani de zile. Deci de doi ani de zile ei călătoresc, mergând aproape la pas cu acel atelaj, cu copiii după ei.”
“Ce mâncați? Mă gândeam că poate, na, sunt de condiții mai umilă, mănâncă de prin natură. Nu, noi avem bani, ne oprim, ne cumpărăm de la supermarket sau ne invită cetățenii din diverse locuri.
Discuția a continuat pe făgașul respectiv, întrebând despre copii, cum încearcă ei să-și educe copiii, că totuși n-au cum să meargă la școală. Ei au spus că ei preferă să dea copiilor educație, oarecum, prin această călătorie, să-i învețe fapte de viață”, mai spune Cârdei.
Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.
Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.
Foto: captură video