O expoziţie dedicată istoriei tatuajelor în Marea Britanie, care include un perete acoperit de 100 de mâini din silicon tatuate de artişti cunoscuţi, a fost deschisă de National Maritime Museum din oraşul Falmouth, aflat în comitatul Cornwall, urmând să poată fi vizitată până în ianuarie 2018, informează bbc.com.
Organizatorii susţin că expoziţia deschisă la National Maritime Museum din Cornwall conţine cea mai mare colecţie de obiecte din istoria tatuajelor din Marea Britanie prezentată publicului.
Expoziţia conţine, de asemenea, porţiuni de piele umană tatuată şi studiouri de tatuare recreate din diferite decenii ale secolului al XX-lea.
Unul dintre curatorii expoziţiei, Matt Lodder, a spus că practica tatuării a fost întâlnită constant în istoria socială britanică încă de la începutul secolului al XVII-lea.
”Nu este o tendinţă modernă. Dacă este o nebunie, aceasta există de 150 de ani”, a adăugat el.
Doc Price, considerat cel mai în vârstă artist tatuator în viaţă, la 85 de ani, a spus că expoziţia este ”foarte importantă”.
”Nu există o înţelegere foarte bună a tradiţiei tatuării în Marea Britanie, pentru că în cea mai mare parte practica noastră s-a bazat pe tehnica provenită din Orient sau ţările polineziene. Întotdeauna am considerat că aceea însemna tatuare corectă, dar în prezent avem o practică pe care am dezvoltat-o până la un nivel foarte avansat”, a spus el.