O a treia direcţie va fi înfiinţată în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, şi va face urmărirea penală pentru faptele reclamate că a fi fost comise de către magistraţi este una dintre modificările propuse de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la legile justiţiei. O altă modificare vizează trecerea Inspecţiei Judiciare de la CSM la Ministerul Justiţiei.
Printre modificările anunţate de ministrul Justiţiei şi care vizează cele trei legi privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi CSM se numără şi aceea ca urmaşii magistratilor pensionaţi să nu mai beneficieze de contractul de închiriere a locuinţei.
De asemenea, se propune abrogarea posibilităţii reîncadrării în funcţia de magistrat fără concurs şi cu avizul CSM, la instanţe sau la parchete în cadrul cărora magistratul a funcţionat până la data pensionării.
Totodată, modificările vizează că soluţiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice. În actuala lege, procurorul superior poate infirma o soluţie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.
Ministrul Justiţiei a mai anunţat că, potrivit modificărilor legislative, în cadrul Parchetului General va fi înfiinţată o a treia direcţie, pe lângă DNA şi DIICOT, care să facă urmărirea penală pentru faptele reclamate că ar fi fost comise de către magistraţi. El a precizat că va fi vorba despre un corp de 20 de procurori la acestă nouă direcţie.
O altă modificare semnificativă este că Inspectia judiciară a CSM va trece la Ministerul Justiţiei.
“În multe ţări este aşa. Respectând deplina autonomie pe care o are. Nu intră sub coordonarea factorului politic. Eventual, se poate autonomiza, dar sănu fie dependenţa de CSM. Nu CSM să-i facă regulamentul de funcţionare. Dacă avem în România 7.000 de magistraţi, avem 70 de membri la Inspecţia Judiciară. Această competenţă a IJ vine că o altă formă de asigurare a independenţei”, a explicat Toader.