Spectacolul PODU’ , regizat de Horaţiu Mălăele, după textul ‘Podul sinucigaşilor’, de Paul Ioachim, aduce în faţa publicului o temă mai puţin abordată în trecut: sinuciderea.
Spectatorii urmaresc, timp de o oră şi jumătate, un spectacol plin de savoare şi umor, în care un intelectual neînţeles, interpretat de Horaţiu Mălăele, un îndrăgostit, rol jucat de George Ivaşcu, şi o artistă – Meda Victor, ‘stau la coadă în faţa morţii’.
Personajele se întâlnesc pe ‘podul sinucigaşilor’, unde aşteapta un tren care să le pună capăt zilelor, şi fac haz de propria lor neputinţă. Ideea sinuciderii celor trei personaje, care îşi povestesc propriile drame, nu se concretizează, pentru că, de fapt, nici unul dintre ei nu vrea să moară cu adevărat. Este de fapt esenţa piesei, care îl face pe spectator să plece spre casă cu ideea că există întotdeauna speranţa şi motivaţia pentru care viaţa merită să fie trăită.
Trei destine, trei poveşti de viaţă, trei tipologii. Îndrăgostitul – bizarul şi logicul metrolog – a fost abandonat de iubita lui pentru alt bărbat mai înalt, mai frumos şi puternic. Deşi lua vitamine cu regularitate, pentru menţinerea tonusului, nimic nu l-a ajutat să îşi recâştige iubita, aşa că a decis să meargă pe pod.
Cel de-al doilea personaj care alege podu’ este o tânără care a picat examenul la actorie şi, spune ea, a fost ‘călcată în picioare de toată lumea’.
Al treilea personaj este un intelectual nefericit, ‘copilul secolului’, ale cărui creaţii literare absurde sunt de neînţeles.
Toţi trei asteapta ‘trenul morţii’. Deşi ţine un ceas în mână şi socoteste minutele care se scurg până la momentul morţii, îndrăgostitul e primul care da bir cu fugiţii. Artista vede în intelectual un posibil iubit, care, în aceste condiţii, zăreşte o speranţă pentru reuşita operei lui.
Podu” este un regal actoricesc, de la care plecăm cu ideea că există, întotdeauna, o şansă şi o speranţă pentru care viaţa merită a fi trăită, fie măcar din curiozitatea de a ştii ce se întîmplă maine.
