Se creează grupuri de discuții unde majoritatea părinților insistă să se dea sume semnificative pentru câte un cadou la sfârșitul anului.
Anca Chimoiu – care semnează articolul – relatează în felul următor situația:
“În preajma sărbătorilor, Inbox-ul e-mailului personal a explodat. Subiectul de maximă importanță, cu semn de exclamare roșu – Cadoul Doamnei Învățătoare. Timp de o lună și jumătate am primit în medie cam douăzeci de e-mailuri pe zi: cât, cum, ce și de unde? Toate aceste întrebări aveau un singur răspuns: obiectul destinat celei care are în grijă educația copiilor noștri.
La început s-a discutat intens suma: 100 de lei de copil a fost prima propunere – și ultima. Câțiva părinți au îndrăznit să protesteze: nu e totuși prea mult? Dacă înmulțim 100 lei cu 32, numărul copiilor din clasă, atunci obținem o cifră puțin cam prea mare pentru un cadou de Crăciun. Nu, nu e – au umplut repede Inbox-ul răspunsurile altor părinți. Vorbim de omul care are în grijă viitorul copiilor noștri. De omul care timp de 4 ani va fi și mama și tatăl de la școală.”
Ce spune autoarea este că acest obicei este de fapt un mod prin care anumiți părinți se asigură că odrasla lor va căpăta un tratament privilegiat la școală, pentru că, din câte bănuiește, lista celor care contribuie ajunge, în cele din urmă, la învățătoare.
“Cadourilor de Crăciun li s-au adăugat cadourile de Paște și cele de sfârșit de an școlar. Iar pe măsură ce sumele adunate de la părinți se diminuau, acestea au căpătat forme ceva mai ușor manevrabile: o geantă în care s-a introdus un plic, că știe doamna mai bine ce-i trebuie, apoi un ceas în a cărui cutie s-a introdus un plic, apoi un portofel în care n-a mai încăput plicul, ci s-a vărsat direct conținutul.”
