Aparatul poate fi extrem de util celor care, spre exemplu, au suferit arsuri.
O intervenţie rapidă le poate salva viaţa şi totodată, porţiunea de piele poate fi refăcută, fără ca pe ea să existe apoi urme ale leziunii.
Aparatul poate indica severitatea unei arsuri.
Michael Friedrich, de la compania producătoare, explică modul de funcţionare al aparatului:
‘Culoarea roşie de pe ecran înseamnă că există o presiune puternică a sângelui într-o anumită zonă a pielii, albastru înseamnă o presiune scăzută.
Informaţia poate apoi fi folosită în cazul unei arsuri pe piele pentru a se observa dacă ţesutul mai dispune de sânge. În cazul în care indică faptul că nu mai dispune de flux sanguin, înseamnă că este nevoie de o grefă de piele.
În mod normal este nevoie de o intervenţie cât mai rapidă aşa încât pielea să se recupereze cât mai repede şi fără urme pe ea.
Noul instrument poate pune un diagnostic cu o acuratele de 100%. Este clinic eficace dar şi din punct de vedere financiar.’
Aparatul poate oferi până la 12 imagini pe secundă. Va putea fi folosit şi în chirurgia reconstructivă pentru a determina viabilitatea porţiunii de piele ce urmează a fi transferată dintr-o parte a corpului în altă.