Se estimează că intervenția ar putea dura mai bine de 24 de ore. Dacă avaria se va dovedi mai gravă decât se crede în acest moment, și municipiul Onești ar putea fi afectat.
Pe conducta de aducțiune Dărmănești – Târgu Ocna – Onești apar frecvent avarii.
Anul trcut, Oneștiul a rămas mai multe zile fără apă din cauza unei defecțiuni majore apărută pe magistrală.
S-a întîmplat din nou și acum, iar Compania de Apă anunță că mai multe localități vor rămâne fără apă.
Este vorba despre orașul Târgu Ocna și comunele Cașin, Dofteana și Pângărești, însă lipsa apei va afecta și complexul chimic de la Borzești și Școala Națională pentru Agenți de Penitenciare Târgu Ocna.
Se estimează că intervenția va dura 26 de ore, dar dacă termenul va fi depășit, există riscul ca și Oneștiul să fie afectat.
La Onești însă apa nu va fi întreruptă, ci, dacă va fi cazul, va fi furnizată cu program.