Un tânăr în vârstă de 19 ani care a construit o mitralieră falsă din piese Lego negre este cercetat după ce vecinii săi l-au raportat la poliţie, au anunţat marţi autorităţile din Germania, citate de DPA, potrivit Agerpres.
Bărbatul, care a scos luni seară arma falsă pe fereastra apartamentului său din localitatea Ludwigshafen, a fost văzut de vecini care au chemat poliţia.
Un echipaj de la forţele speciale a pătruns în apartament şi l-a surprins pe tânărul care avea asupra sa un dispozitiv pe care îl construise din piese de Lego astfel încât să semene cu o mitralieră.
Chiar dacă s-a stabilit că obiectul era fals, bărbatul este cercetat pentru posibila încălcare a legii privind controlul armelor deoarece a afişat dispozitivul la fereastră, inducând în eroare oamenii și generând panică.