Confidenţialitate

O ancheta judiciara a fost deschisa in Franta, dupa ce un roman a fost impuscat mortal de un politist

Mai mulți locuitori din comuna Montgeron au chemat poliția municipală, după ce trei bărbați în stare de ebrietate au devenit agresivi. Ulterior a ajuns la fața locului și o echipă a poliției naționale.

Doi dintre bărbați au acceptat să se supună controalelor polițiștilor, însă al treilea a refuzat. La un moment dat acesta s-a îndreptat amenințător spre un polițist ‘ţinând în mână o sticlă spartă’ a declarat presei franceze primarul localității.

În acel moment polițitul a căzut și simțindu-se amenințat a tras cu arma din dotare. A fost în legitimă apărare, a mai adăugat primarul.

Bărbatul împuşcat a decedat pe loc.

Potrivit anchetatorilor, victima este un cetățean român, în vârstă de 42 de ani, rezident în Franţa. Ceilalţi doi bărbaţi au fost reţinuţi şi plasaţi sub arest.

Strada unde s-a produs incidentul este administrată de o asociaţie aflată în dificultate financiară. Acolo locuiesc 24 de familii în condiții mizerabile.