Confidenţialitate


Numirea fostului primar Gheorghe Nichita în funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului Județean Iași provoacă scandal


Liderul consilierilor judeţeni PNL, Romeo Vatră, consideră că gestul este o sfidare la adresa ieşenilor, în condiţiile în care Nichita a fost trimis în judecată în două dosare de corupţie.

Mai mult, liberalii ieșeni vor să alerteze instituţiile europene dacă un suspect de corupţie va ajunge să gestioneze un proiect realizat pe fonduri europene (Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din judeţ).

Iar dacă nu se va renunţa la aducerea lui Nichita în Consiliul Județean, consilierii județeni PNL îi vor cere demisia şefului CJ Iaşi, Maricel Popa.

Gheorghe Nichita a candidat în decembrie 2016 pe listele PRU, la deputaţi, însă partidul nu a intrat în Parlament.

Fostul edil a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi utilizat Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta iubită.

Alături de el au fost deferiţi justiţiei fostul director al Poliţiei Locale Iaşi Liviu Hliboceanu şi un fost şef de serviciu din instituţie.

 Într-un alt dosar, Gheorghe Nichita este acuzat de luare de mită : ar fi primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria