Aproape două treimi (62%) dintre români doresc să se vaccineze COVID. Unii nu o vor face, însă, anul acesta – arată un studiu.
Altul, indică, însă, o reticenţă faţă de imunizare la românii care locuiesc în oraşe.
Un studiu realizat de Reveal Marketing Research arată că 62% dintre români doresc să se vaccineze COVID.
36% spun că se vor imuniza de îndată ce vor putea, 26% o vor face, dar nu anul acesta.
Principalele motive pentru care oamenii vor să se vaccineze sunt pentru a nu se îmbolnăvi, pentru a-i proteja pe ceilalţi şi pentru a putea reveni la activităţile normale.
Potrivit unui alt studiu, realizat de iSense Solutions, mai puţin de jumătate – adică 46% dintre românii din mediul urban vor să se vaccineze împotriva COVID-19, în timp ce aproximativ un sfert (27%) declară că nu au luat încă o decizie.
O bună parte dintre cei şi-ar dori să mai aştepte o perioadă, cel puţin un an, pentru a se convinge că vaccinul este eficient sau sigur.
Principalele preocupări legate de vaccinarea COVID-19 se referă la eficienţa vaccinului la mutaţiile viitoare ale virusului, reacţiile adverse immediate, dar şi capacitatea statului de a imuniza populaţia în timp util.
- Liliana Nicolae