Într-o scrisoare deschisă transmisă premierului Viorica Dăncilă, 50 de personalități se arată revoltate de planul de înstrăinare a unei însemnate suprafețe de teren aferente muzeului bucureștean ”Grigore Antipa”.
În luna iunie, Europa FM a intrat în posesia unei copii a adresei trimise de Secretariatul General al Guvernului Ministerul Culturii.
Potrivit documentului, instituția care solicită o parte din suprafața Muzeului Antipa este Institutul pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel.
Acesta ar vrea să fondeze în spațiul cerut Muzeul Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România.
Cum adresa menționează că documentul este trimis „spre analiză” ministerului, e de presupus că o decizie în această privință nu s-a luat încă.
Potrivit adresei, Institutul Elie Wiesel cere să preia „administrarea unei părți de teren aferentă Muzeului Național de Istorie Naturală <<Grigore Antipa>>, aflată în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în vederea edificării Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România”.
Spre sfârșitul lui aprilie, Consiliul General al Bucureștiului a respins un proiect de hotărâre prin care Palatul Dacia, clădire de patrimoniu din Centrul Vechi al capitalei, urma să fie trecut în administrarea Institutului Elie Wiesel tcomai pentru organizarea acestui muzeu.
”Considerăm că orice discuție privind înstrăinarea unei părți din parcul Muzeului Antipa este complet neavenită în contextul nevoii imperioase de extindere și dezvoltare a Muzeului Antipa. Ne exprimăm, totodată, susținerea deplină pentru poziția exprimată deja de conducerea instituției potrivit căreia păstrarea intactă a suprafaței de teren ce aparține muzeului este de o importanță majoră, fiind garantul existenței și dezvoltării Muzeului Antipa și unica sa posibilitate de extindere”, scriu semnatarii scrisorii inițiate de cercetătorul speolog Dr. Cristian Lascu.
Scrisoarea deschisă
Semnatarii acestei scrisori au luat act cu surprindere de apariția în spațiul public a unor informații privind o posibilă înstrăinare a unei suprafețe de 5.300 de metri pătrați din parcul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ MNINGA) în vederea realizării unei alte construcții, respectiv a Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România. Considerăm că orice discuție privind înstrăinarea unei părți din parcul Muzeului Antipa este complet neavenită în contextul nevoii imperioase de extindere și dezvoltare a Muzeului Antipa. Ne exprimăm, totodată, susținerea deplină pentru poziția exprimată deja de conducerea instituției potrivit căreia păstrarea intactă a suprafaței de teren ce aparține muzeului este de o importanță majoră, fiind garantul existenței și dezvoltării Muzeului Antipa și unica sa posibilitate de extindere.
Dezvoltarea patrimoniului și diversificarea activităților muzeului din ultimii 100 de ani au amplificat nevoia de spatiu. Muzeul Antipa se confruntă cu o nevoie imperioasă de suplimentare a spațiului de depozitare pentru colecțiile sale în continuă creștere, de un spațiu adecvat pentru organizarea de expoziții temporare de anvergură, dar și de spații noi de expunere. Toată această dezvoltare nu poate fi susținută în lipsa posibilității de extindere a Muzeului.
Considerăm că, în situația în care ar exista o soluție pentru realizarea unei construcții în curtea Muzeului Antipa, respectând restricțiile impuse de actualele regulamente urbanistice, aceasta trebuie aplicată cu prioritate pentru extinderea Muzeului Antipa.
Susținem pe deplin realizarea unui Muzeu de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România dar ne exprimăm încrederea că Ministerul Culturii și Identității Naționale și Guvernul României vor găsi o modalitate de a oferi un spațiu potrivit acestei noii instituții culturale fără a pune în pericol integritatea Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, monument istoric de importanță națională.
Subliniem faptul că Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții muzeale din România, decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, fiind primul muzeu asumat și construit de Statul Român în forma în care există astăzi. Cu un patrimoniu de aproximativ 2 milioane de exemplare și un număr de vizitatori de 311.639 în anul 2018, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este, de asemenea, unul dintre cele mai iubite și vizitate muzee din București și din țară.
Cu deosebită considerație,
Cercetător Speolog Dr. Cristian Lascu, Inițiator
Academician Prof. Univ. Dr. Octavian Popescu, Decan, Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea Babeș-Boliay, Cluj Napoca.
Academician Dr. Anca Volumnia Sima, Secretar științific, Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu”, Bucureşti, Academia Română
Academician Prof. Univ. Dr. Marian Traian Gomoiu
Membru Corespondent al Academiei Române Dr. Dumitru Murariu, Director Institutul de Biologie al Academiei Române
Membru Corespondent al Academiei Române Prof. Univ. Dr. Maria-Luiza Flonta, Facultatea de Biologie, Universitatea București
Membru Corespondent al Academiei Române Prof. Univ. Dr. Dan Cogălniceanu, Facultatea de Biologie, Universitatea Ovidius Constanța
Membru Corespondent al Academiei Române Prof. Univ Dr. Mircea Flonta, Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti,
Prof. Univ. Emerit Dr. Dan-Alexandru Grigorescu, Universitatea București, Președinte de onoare al Geoparcului Dinozaurilor Hațeg, Director științific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
Prof. Univ. Emerit Dr. Angheluță Vădineanu, Facultatea de Biologie, Universitatea București.
Conf. Univ. Dr. Marius Skolka, Decan Facultatea de Biologie, Universitatea Ovidius Constanța
Conf. Univ. Dr. Angela Bănăduc, Decan Facultatea de Ştiinţe, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Prof. Univ. Dr. Marieta Costache, Prodecan, Facultatea de Biologie, Universitatea București
Prof. Univ. Dr. Carmen Chifiriuc, Facultatea de Biologie, Universitatea București
Prof. Univ. Dr. Alexandru Babeș, Departamentul de Anatomie, Biologie Animală, Fiziologie Animală și Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea București
Prof. Univ. Mihai Emilian Popa, Departamentul de Geologie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București
Prof. Univ. Dr. Laurentiu Rozylowicz, Centrul de Cercetare a Mediului si Efectuare a Studiilor de Impact, Universitatea din Bucuresti
Prof. Univ. Dr. Cristian Iojă, Director al Departamentului Geografie și Mediu, Facultatea de Geografie, Universitatea din București
Prof. Univ. Dr. Nicolae Coman, Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea Babeș-Boliay, Cluj Napoca.
Conf. Univ. Dr. Carmen Strungaru, Departamentul de Anatomie, Biologie Animală, Fiziologie Animală și Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea București
Conf. Univ. Dr. Violeta Ristoiu, Departamentul de Anatomie, Biologie Animală, Fiziologie Animală și Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea București
Conf. Univ. Dr. Andreea-Cristina Staicu, Facultatea de Biologie, Universitatea București
Conf. Univ. Dr. Ing. Zoltan Csiki-Sava, Facultatea de Geologie și Geofizică, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București
Conf. Univ. Dr. Doru Bănăduc, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Conf. Univ. Dr. Voichița Gheoca, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Conf. Univ. Dr. Camelia Ureche, Director departament, Departamentul de Biologie, Ecologie si Protectia Mediului, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău
Conf. Univ. Dr. Dorel Ureche, Departamentul de Biologie, Ecologie si Protectia Mediului, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău
Conf. Univ. Dr. Carmen Gache, Facultatea de Biologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Conf. Univ. Dr. Victor Surugiu, Facultatea de Biologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Conf. Univ. Dr. Mircea Mitroiu, Facultatea de Biologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Conf. Univ. Dr. Lucian Pârvulescu, Departamentul Biologie-Chimie, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Universitatea de Vest din Timișoara
Asist. Univ. Dr. Alexandru-Florian Deftu, Departamentul de Anatomie, Biologie Animală, Fiziologie Animală și Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea București
Silviu Apostol, Learning Designer la DataWave, Facultatea de Biologie, Universitatea din București
Cercet. Șt. gr. I Dr. Simion Nicolaev, Director General, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța
Cercet. Șt. gr. I Dr. Manuela Sidoroff, Director General, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice Bucureşti
Cercet. Șt. gr. I Dr. Adrian Stănică, Director General, Institutul Național de Cercetarea Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar București
Cercet. Șt. gr. I Dr. Marian Tudor, Director, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” Tulcea
Cercet. Șt. gr. I Dr. Sorina Fărcaș, Director, Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca
Cercet. Șt. gr. I Dr. Oana Moldovan, Institutul de Speologie „Emil Racoviță” Cluj-Napoca
Cercet. Șt. gr. III Dr Florina Raicu, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” București
Cercet. Șt. gr. III Dr. Valentin Dumitrașcu, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române
Dr. Alecu DIACONU, Institutul de Cercetări Biologice, Iași
Dr. Orieta Hulea, Director General, WWF România
Dr. Dan Hulea, Director Executiv, Societatea Ornitologică Română
Dan Bărbulescu, Director Executiv, Asociația Parcul Natural Văcărești
Dr. Răzvan Popescu Mirceni, Director Executiv, Oceanic Club
Dr. Dragoș Mantoiu, Președinte, Asociația Wilderness Research and Conservation
Ovidiu Roșu, Fundația Visul Luanei
Mihai Stoica, Director Executiv, Asociația 2Celsius
Toma Pătrașcu, Director, Bucharest Science Festival
Claudia Florescu, Grupul de Inițiativă Civica Kiseleff