Confidenţialitate

După vaccinare, numărul infecțiilor cu coronavirus a scăzut puternic în rândul cadrelor medicale | AUDIO

La două luni de la începerea campaniei, autoritățile anunță că se văd deja beneficiile vaccinării anti-COVID.

Numărul cazurilor noi de îmbolnăvire în centrele medico-sociale a scăzut cu 65%, iar în rândul personalului sanitar cu peste 87 %, după imunizare – spune medicul Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a explicat că din cei 250.000 de lucrători eligibili din sistemul medical și social, aproape toți au primit prima doză de vaccin iar 90% ambele doze.

În centrele medico-sociale și rezidențiale, 86% dintre beneficiari au fost vaccinați cu o doză și 65%, cu ambele.

Poate fi observată o scădere substanțială a ratei de incidență cu peste 87,7% în rândul lucrătorilor din domeniul medical și social. A scăzut media cazurilor noi de la aprox. 500 de cazuri la 50 de cazuri săptămânal (…).

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Guvernul României