Confidenţialitate

Numărul persoanelor care au trecut granița în 2019 a crescut cu 11%. A crescut și numărul migranților care au vrut să treacă ilegal

Poliția de Frontieră anunță că valorile de trafic pentru persoanele care au trecut frontiera României au crescut în 2019 cu 10,7%, faţă de 2018, la 70 de milioane. O creștere importantă, de aproape 40%, la graniţa cu Bulgaria.

Numărul celor care au încercat să treacă ilegal frontierele României a crescut, în ultimul an, cu 24%, cei mai mulți migranți fiind din Irak, Afganistan, Siria, Bangladesh, Algeria, Turcia, Iran, Somalia, Maroc şi Vietnam.

„Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil”, arată Raportul Poliției de Frontieră.

Totodată, la controlul de frontieră au fost depistate peste 116.500 alerte Schengen ori naționale, fiind predate autorităţilor competente aproximativ 2.000 persoane, cetăţeni români şi străini, date în urmărire generală.

În privința migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 3.727 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera. Cei mai mulți au înercat să intre în România – 2.048 de persoane, față de 1.679, care au încercat să iasă din țară.

„Mare parte dintre ei acționau ilegal la frontieră organizaţi în grupuri de migranţi, cu sprijinul unor traficanţi”, spun polițiștii.