Numărul migranţilor prinşi la frontiera de vest a crescut de 3 ori în primele 5 luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Azi noapte 21 de migranţi au fost prinşi în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară.
Cei 21 de migranţi, veniți din Irak, printre care 6 copii, au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră de la Vărşand, în zona localităţii de graniţă Pilu, o zonă în care în ultima vreme au fost prinşi foarte mulţi migranţi, inclusiv ajutați de călăuze.
Imigranţii mergeau pe jos, printr-un lan de porumb, către Ungaria, cu scpul de a trece graniţa chiar peste câmp.
Grupul era format din 12 bărbaţi, 3 femei şi 6 copii, adulţii cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, iar minorii, cu vârste cuprinse între 2 ani şi 16 de ani. O parte dintre migranţi sunt solicitanţi de azil în România şi au declarat ca intenţionau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Imigranţii au mai spus că până în localitatea Pilu, au călătorit cu mai multe taxiuri, iar apoi au continuat călătoria pe jos, pe câmp, până în momentul în care au fost prinşi. Cu toţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.
Numărul imigranţilor ilegali prinși la graniţa din judeţele Arad şi Bihor a crescut de 3 ori în primele 5 luni ale anului. Circa 800 de persoane au fost prinse în primele cinci luni din 2017, faţă de 240 în 2016, majoritatea fiind irakieni, dar și din Siria, Iran, Pakistan şi Afganistan.
Cele mai semnificative cazuri au fost la Nădlac pe autostradă, unde în cursul lunii aprilie într-un camion s-au descoperit 111 migranţi, iar zilele au fost prinşi 91 de migranţi ascunşi într-un alt camion.