Numărul de şomeri a scăzut uşor în a treia lună a acestui an, cu 2.779 faţă de luna precedentă, până la 486.018, nivel minim din 1994, de când există statistici pe această temă, iar rata şomajului a coborât la 5,3%, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.
În februarie, în România erau 488.797, în uşoară urcare faţă de ianuarie, iar rata şomajului a fost de 5,4%, potrivit datelor revizuite de către INS.
Un nivel atât de scăzut precum cel din martie al numărului de şomeri şi al ratei şomajului nu s-a înregistrat niciodată în România începând din 1994, de când se calculează şomajul după standardele BIM.
Datele revizuite în acest an arată, spre deosebire de primele estimări, că numărul de şomeri a coborât sub 500.000 încă din luna octombrie 2016 şi s-a menţinut apoi în scădere în toate lunile, cu excepţia lunilor decembrie 2016 şi februarie 2017.
Statisticile INS arată că numărul şomerilor a scăzut cu circa 75.000 în ultimul an, de la 561.482 în martie 2016.
Şomajul este în continuare mai mare în rândul bărbaţilor, cu o rată de 5,7% în luna martie, în timp ce, în rândul femeilor, şomajul este de doar 4,9%, mai arată datele oficiale.
Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în ultimul trimestru din 2016 cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la 60.700, în ciuda şomajului încă ridicat din unele regiuni.
Judeţele Vaslui, cu 10,9%, Mehedinţi (10%) şi Teleorman (9,9%) au cele mai înalte niveluri ale şomajului din România, potrivit ANOFM.
Zonele cu şomaj ridicat sunt caracterizate cu calificarea slabă a forţei de muncă şi un grad scăzut de educaţie, spun experţii.