Din toamnă, vor fi mai puțini elevi în clasele de început de ciclu în învăţământul liceal de zi, spune Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
El nu crede că vor fi probleme la punerea în practică a ordinului de ministru care prevede reducerea numărului de elevi într-o clasă: de la 28 la 24 pentru liceele tehnologice și vocaționale și de la 28 la 26 pentru cei din liceele teoretice.
Fiecare școală se va organiza cum știe mai bine, spune Rareș Voicu:
„Nu cred că vorbim despre un număr în plus de clase, pentru că, dacă este să ne uităm populația de vârstă școlară, anul acesta este în scădere, mai ales în ceea ce privește numărul de elevi care vor intra acum în clasa a IX-a.”
Reducerea numărului de elevi la clase a fost cerută de ani de zile de sindicatele din educație, spune Simion Hancescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ:
„Ne aliniem și noi la ceea ce se întâmplă în țările normale din Uniunea Europeană și anume 22-24 de elevi la clasă. Știm prea bine că ani la rândul și chiar și anul acesta avem clase mamut, clase de 33, 34, 35 de elevi. Nu se poate face învățământ performant cu un număr atât de mare de elevi.”
Inspectoratele școlare au termen ca până pe 1 februarie să trimită la Ministerul Educaţiei planurile de şcolarizare revizuite conform noului ordin de ministru.