1 400 de credite s-au acordat până acum prin programul ”Noua Casă” – la o lună de la lansare.
Anunțul a fost făcut de directorul Fondului Naţional de Garantare – Dumitru Nancu, în cadrul unei video-conferințe organizată de Grupul Bursa.
“Din 2009, 300.000 de români şi-au achiziţionat o locuinţă prin programul Prima Casă, respectiv Noua Casă. De la 18 septembrie s-au acordat 1.400 de credite. Ceea ce, într-o lună de zile e foarte mult. Valoarea totală a lor este de 154 de milioane de lei. ”
Prin programul ”Noua Casă” – sunt garantate de stat credite pentru locuințe noi a căror valoare pot ajunge și la 140 000 de euro.
Totodată, se pot cumpăra și locuințe mai vechi.
Iar programul ”IMM – Leasing” va debuta în această săptămâna, mai spune Dumitru Nancu.
Firmele care se înscriu în program își pot cumpăra în leasing echipamente tehnologice.
“Se acordă un leasing de maximum 5 milioane de lei, pe o perioadă de 6 ani, avans zero. Dobânda este subvenţionată sută la sută de Fondul Naţional de Garantare” – mai spune Dumitru Nancu.