Confidenţialitate

Nu s-a găsit încă un tratament pentru coronavirus, anunță Organizația Mondială a Sănătății

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) respinge informaţiile apărute în presă în legătură cu descoperirea unor medicamente eficiente pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus declanşat în China.

În China, un post de televiziune chinez a anunțat că cercetători de la Universitatea Zhejiang ar fi descoperit un medicament eficient contra coronavirusului, iar canalul britanic “Sky News” a anunţat că cercetătorii britanici ar fi făcut la rândul lor “o descoperire semnificativă”, dezvoltând un nou vaccin.

Răspunzând acestor informaţii, purtătorul de cuvânt al OMS – Tarik Jasarevic, a declarat: “nu se cunosc tratamente eficiente împotriva coronavirusului, iar OMS recomandă înscrierea într-un studiu controlat pentru a testa eficacitatea şi siguranţa unui anume medicament”.

Amintim, și Statele Unite au anunţat o colaborare cu laboratoarele farmaceutice “Regeneron” pentru dezvoltarea unui tratament contra virusului din China, bazandu-se pe doctoriile folosite anterior împotriva maladiei Ebola.