Confidenţialitate

Nu exista supravietuitori in urma catastrofei aviatice din Mali (AUDIO)

La bord se aflau 110 pasageri și 6 membri ai echipajului. Dintre aceștia, 50 erau cetățeni francezi.

Epava avionului Air Algérie a fost găsită azi-noapte – în nordul statului Mali de o dronă a armatei franceze.

100 de militari francezi – care se aflau în Mali – au ajuns, azi-dimineaţă în zona de nord a statului, unde s-a prăbuşit aparatul de zbor, pentru a securiza locul accidentului. Despre aceste operațiuni a vorbit ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve.

Avionul companiei naționale din Algeria – AIR ALGERIE – făcea legătura între Burkina Fasso și Algeria, iar turnul de control a pierdut contactul cu piloții după 50 de minute de la decolare.

Sunt analizate toate ipotezele, inclusiv varianta unei intervenții teroriste.

Pe lista pasagerilor s-ar afla și un cetățean român, anunța ieri Ministerul de Externe. Reprezentanții Ministerului au declarat pentru Europa FM că așteaptă, în continuare, o confirmare scrisă că într-adevăr un român se afla în avion, pentru că deocamdată sursa informațiilor este doar un anunț făcut de purtătorul de cuvânt al companiei Air Algerie.

Accidentul aviatic din Mali este cel de-al treilea din ultima săptămână.

La 17 iulie, un avion malaezian cu 298 de pasageri la bord s-a prăbușit în estul Ucrainei, după ce ar fi fost doborât de milițiile pro-ruse.

Acum două zile, o aeronavă se prăbușea în Taiwan: 48 de persoane au murit și zece au fost rănite.