Publicația Novaya Gazeta a anunțat că își suspendă activitatea până la finalul războiului declanșat în Ucraina. Decizia vine după ce publicația a fost avertizată a doua oară de autoritatea care supraveghează mass-media rusă.
„Am primit un alt avertisment. Ne suspendăm activitatea online, dar și ediția tipărită până la finalul operațiunii militare speciale din Ucraina”, transmit jurnaliștii publicației Novaya Gazeta, redacție condusă de Dmitry Muratov, laureat al premiului Nobel anul trecut.
Jurnaliștilor li s-a reproșat că nu au menționat despre o organizație non guvernamentală dintr-un articol, că este „agent străin”, așa cum prevede legislația rusă.
Avertismentul a venit din partea Roskomnadzor, autoritatea care reglementează presa în Rusia, conform unei postări pe Twitter a Novaya Gazeta citată de The Guardian.
Legislația din Rusia conține o listă cu mai multe nume de ONG-uri, jurnaliști sau site-uri din afara țării, catalogate drept „agenți străini”.
Orice articol care implică un nume de acest fel trebuie marcat ca atare. Cine nu respectă prevederea riscă să fie închis.
Novaya Gazeta este una dintre puține redacții independete care nu au fost blocate de Kremlin, după declanșarea războiului din Ucraina.
Foto: captură novayagazeta.ru