Inspecția Muncii verifică dacă muncitorii care au murit și cei care au fost răniți în accidentul produs luni, lângă sediul Ministerului Culturii, în centrul Capitalei, aveau echipament de protecție sau nu și dacă respectau normele de siguranță.
Inspectorul General de Stat, Nicolae Bratu, spune la Europa FM că datele vor fi comunicate și procurorilor care au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și nerespectarea legislației în muncă.
Pe de altă parte, într-un interviu acordat Europa FM, consilierul local al sectorului 3 Ana Ciceală, susține că încă de acum aproape a lună, a sesizat trei autorități ale statului că acolo s-ar face lucrări ilegal.
Ana Ciceală va depune mai multe documente la Parchet și chiar o plângere penală împotriva primarului Robert Negoiță.
De altfel, în ședința consiliului local din 28 iulie, primarul sectorului 3 recunoștea că muncitorii angajați de instituție fac lucrări chiar și pe terenuri administrate de alte entități.
Terenul pe care a avut loc accidentul se află în administrarea Ministerului Culturii, însă lucrările nu au fost solicitate sau contractate de noi, precizează instituția.
Poliția a audiat deja mai multe persoane implicate.