Noul Plan de Acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România, care a fost supus dezbaterii publice de Ministerul Mediului în perioada 17 – 27 aprilie, nu aduce soluții eficiente pentru îmbunătățirea managementului populației de urși și ar trebui revizuit ținând cont de cele mai bune practici disponibile în domeniul conservării speciei, apreciază specialiștii WWF România.
Într-un comunicat remis Europa FM, WWF România consideră că ”măsurile din planul de management, mai ales cele ce vizează vânătoarea, vin în contradicție cu obiectivul general declarat al Planului, și anume menținerea pe termen lung a populației de urs brun și a habitatul său într-o stare de conservare favorabilă, în coexistență cu oamenii”.
Organizația de mediu își prezintă punctul de vedere în 10 puncte:
● Vânătoarea e promovată ca principală metodă de prevenire a conflictelor om-urs, în condițiile în care aceasta este o măsură reactivă, nu preventivă. Această abordare de tratare a efectului și nu a cauzei nu poate diminua numărul conflictelor între om și urs, fapt ce poate fi confirmat și în urma analizei situației conflictelor dintre anii 2007-2016, perioadă în care pagubele au crescut direct proporțional cu creșterea cotei de recoltă/ intervenție.
● În ”zonele de management al conflictelor”, prevenirea acestora trebuie realizată prin metode dedicate acestui scop și a căror eficiență a fost demonstrată în alte țări (ex. garduri electrice, câini specializați, tomberoane anti-urs etc.), nu prin vânătoare bazată pe cote. Cotele prestabilite nu pot estima precis unde, când și câte situații conflictuale majore vor avea loc. Intervențiile ar trebui acceptate strict în cazul pagubelor materiale importante și repetate sau dacă anumiți indivizi reprezintă un pericol iminent la sănătatea și integritatea oamenilor.
● Vânătoarea ca soluție de prevenire a conflictelor om-urs nu se poate regăsi într-un plan național atâta timp cât specia este strict protejată și nu una cinegetică, fiind listată în anexa II (a speciilor de interes prioritar) și IV a acestei Directive. Iar în condițiile în care este pusă în pericol viața umană, acțiunea de eliminare a ursului nu se poate numi ”vânătoare” și nu trebuie să aibă legătură cu activitățile cinegetice.
● Vânătoarea este promovată insistent ca principala metodă de management a speciei, fără sau înainte de a avea informații de bază și credibile legate de mărimea populației, sporul natural, structura pe sexe etc. La prevederea ”Extragerea surplusului populațional pe sexe și clase de vârstă, prin acțiuni specifice de vânătoare”, trebuie în primul rând determinat dacă și care este surplusul populațional. Fără studii specifice, fundamentate științific, transparente și credibile nu se poate vorbi despre extragerea surplusului. Totodată, și în cazul stabilirii nivelelor de intervenție, trebuie să existe date științifice certe și analize credibile, corelate punctual cu pagubele efectuate de urși.
● În opinia WWF România, întreaga abordare este una ce încalcă flagrant prevederile Directivei Habitate a UE, care susține doar intervenții justificate și punctuale în cadrul populațiilor speciilor strict protejate precum ursul brun. Aceste intervenții (relocări sau, dacă acestea nu sunt posibile, recoltări) ar trebui rezumate practic la cazuri în care anumiți indivizi de urși produc pagube materiale importante și repetate sau reprezintă un pericol iminent la sănătatea și integritatea oamenilor.
● Planul face în mod repetat referire la optimul populațional al specie urs pe care habitatele naturale îl pot susține, estimat în urmă cu 13 ani la 4000 exemplare. În acest caz, se face abstracție de fenomenul de suplimentare artificială a hranei de către gestionarii fondurilor cinegetice. În condițiile în care această hrănire complementară este o practică generală, în multe cazuri dusă la extrem, pentru înmulțirea numărului de urși și respectiv menținerea unor densități mari într-un areal relativ mic, acest optim nu mai este relevant. Această raportare eronată la așa-zisul optim calculat fără a ține seama de sutele de tone de hrană artificială furnizate anual ursului brun de către gestionarii fondurilor cinegetice reprezintă de altfel punctul de plecare al planului și fundamentarea ”principiilor de bază ale planului de acțiune”.
● Administrarea de hrană complementară a dus, printre altele, la modificarea comportamentului social specific al ursului și pierderea fricii față de om. Orice hrănire suplimentară duce în timp la modificări de comportament, lucru demonstrat și în alte colțuri ale lumii. În cazul în care această suplimentare a hranei este inevitabilă și justificată, ea ar trebui efectuată la mai mult de 2 km distanță în linie dreaptă față de cea mai apropiată localitate, recomandabil la minim 5 km.
● Estimarea mărimii și structurii populației de urs se bazează, conform Planului, pe metoda de identificare și măsurare a urmelor, care comportă riscuri mari de numărare dublă. Analizele genetice ar trebui să reprezinte în schimb metoda de bază pentru stabilirea mărimii populaționale, având în vedere că furnizează cele mai credibile date. În plus, estimarea ar trebui să se bazeze pe date colectate pe întreg cursul anului, nu doar/sau preponderent primăvara, așa cum prevede actualul Plan. În plus, ar fi necesară organizarea de sesiuni de instruire periodice a personalului fondurilor cinegetice precum și a altor instituții și organizații care participă la acțiunile de monitorizare.
● Pentru a fi eficient, sistemul de compensare a pagubelor ar trebui simplificat și optimizat, astfel încât compensațiile să fie acordate într-un timp mult mai redus și cu o minimă birocrație pentru a nu descuraja păgubiții să le raporteze.
● WWF a transmis numeroase comentarii și recomandări pentru îmbunătățirea planului de management, însă majoritatea nu au fost luate în calcul, fără a primi un răspuns sau o justificare în acest sens. Considerăm că procesul de elaborare a acestui plan nu a fost unul suficient de transparent și nu s-a alocat suficient timp pentru a face o analiză detaliată a problemelor și pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite și acceptate de majoritatea factorilor interesați.
FOTO: Thomas Hulik/WWF
