Departamentul de Justiţie al Statelor Unite intervievează 4 candidaţi pentru a prelua conducerea FBI după demiterea lui James Comey.
Candidaţii sunt aleşi din rândul înalţilor oficiali din FBI şi Departamentul de Justiţie, precum şi dintre directorii birourilor FBI din ţară.
Este vorba despre despre directorul executiv adjunct al FBI, Paul Abbate, care conduce divizia pentru combaterea infracţionalităţii informatice, directorul Serviciului Naţional de Contrainformaţii William Evanina, agentul special Adam Lee, care conduce biroul FBI din Richmond şi agentul special Michael Anderson, care conduce biroul din Chicago.
Noul director FBI ar putea fi anunţat în următoarele 24-48 de ore.
FBI-ul condus de James Comey investiga legăturile dintre membrii staffului de campanie prezidențială a lui Donald Trump şi Rusia.
Demiterea directorului agenţiei a avut loc la doar câteva ore după ce FBI a recunoscut că James Comey a prezentat o serie de informaţii eronate în Congres cu privire la e-mailurile clasificate descoperite pe dispozitivele soţului vicepreşedintei de campanie a lui Hillary Clinton.