Confidenţialitate

Noua Zeelandă “a învins din nou virusul”, susține premierul Ardern

Premierul neozeelandez a anunţat, luni, ridicarea restricţiilor dispuse la Auckland pentru a combate al doilea val epidemiologic.

Potrivit Jacindei Ardern, ţara sa “a învins din nou virusul”, relatează France Presse.

Primul val de coronavirus a fost foarte probabil complet pus sub control la sfârşitul lunii mai în urma unei izolări stricte la nivel naţional. Iar arhipelagul a înregistrat apoi o remarcabilă serie de 102 zile fără contaminare locală.

Însă un nou focar epidemiologic a fost descoperit în august în cel mai mare oraş al ţării, ceea ce a determinat autorităţile să dispună pentru cei un milion şi jumătate de locuitori din Auckland noi măsuri de izolare care au durat trei săptămâni, până la începutul lui septembrie.

Pentru că niciun nou caz nu a mai fost confirmat în acest mare oraş de 12 zile, Jacinda Ardern a afirmat că epidemia este acum sub control şi le-a mulţumit locuitorilor care au fost nevoiţi să suporte o nouă izolare.

“Locuitorii din Auckland şi neozeelandezii s-au ţinut de un plan care a funcţionat de două ori. Ei au învins din nou virusul”, a afirmat lidera laburistă.

Succesul vine într-un moment oportun pentru Jacinda Ardern, deoarece la 17 octombrie au loc alegeri legislative. Iar ea este considerată favorită să rămână la conducerea guvernului.

Jacinda Ardern a adăugat că, începând de miercuri seară, nivelul de alertă de la Auckland va fi redus la 1, ca în restul ţării.

Asta înseamnă că nu va mai exista nicio restricţie în privinţa adunărilor publice