Nouă spitale și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București vor asigura asistența medicală de urgență în Capitală de Anul Nou (31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017).
Potrivit site-ului Direcției de Sănătate Publică, spitalele care vor asigura asistența medicală sunt:
* Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca
* Spitalul Clinic de Urgență Universitar
* Spitalul Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon”
* Spitalul Clinic de Urgență “Sfântul Ioan”
* Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni”
* Spitalul de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri
* Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice
Pentru copii, asistența medicală va fi asigurată de Spitalul “Grigore Alexandrescu” și de Spitalul “M. S. Curie”.
Serviciul de Ambulanță al Municipiului București va avea program normal de lucru, cu mențiunea că, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală.
Solicitările populației vor fi preluate la 112. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din str. Spiru Haret nr. 14, sector 1.