Confidenţialitate

Noua metodă a hackerilor de a fura parolele conturilor bancare. Cum o recunoști și ce trebuie să faci dacă ești vizat. FOTO

Atenție la mesajele pe care le primiți în această perioadă pe telefoanele mobile, este avertismentul Poliției. Oamenii legii spun că atacatorii cibernetici încearcă să ne fure date și informații importante prin intermediul unor mesaje text false. Raul Bambu a stat de vorbă cu un expert în securitate cibernetică și ne explică cum ne putem apăra în fața unor astfel de atacuri.

Utilizatorii primesc SMS-uri clasice de la numere necunoscute, prin care sunt anunțați că au, de exemplu, un mesaj audio neascultat. Sunt redirecționați, prin intermediul unui link, către o pagină de internet. Conținutul respectiv nu trebuie deschis, avertizează polițiștii și experții.

Noua metodă a hackerilor de a sustrage parolele conturilor bancare și social media

Este o nouă metodă a hackerilor de a sustrage parole, conturi bancare și alte informații private. Care sunt pericolele acestor atacuri ne-a detaliat expertul în securitate cibernetică Alexandra Ștefănescu.

„Unul dintre scopuri poate fi acela de a urmări de la distanță dispozitivul sau de a-l infecta cu un program care trimite la rândul lui aceste SMS-uri către oamenii din agenda noastră. Și ne putem imagina că dacă cineva din agenda noastră primește un SMS de la noi, noi fiind o persoană familiară, este cu atât mai probabil că va da click pe un link. Poate să încerce să obțină Userul și Parola de la un cont bancar sau de la un cont de social media. Acest lucru este cu atât mai periculos cu cât foarte mulți oameni reutilizează parolele lor”, a explicat pentru Europa FM Alexandra Ștefănescu.

Ce pot face oamenii care au accesat un astfel de link fals

„Este cel mai bine să contactăm un specialist în securitate cibernetică pentru a verifica dacă dispozitivul nostru este infectat și care este natura infecției. Iar dacă nu avem opțiunea de a contacta un specialist, cel mai bine este să închidem dispozitivul și să nu-l mai folosim, să fim atenți și atunci când primim un SMS sau chiar și un mesaj pe o aplicație despre care nu suntem siguri de la cine a venit, să încercăm să ne dăm seama pe o altă cale dacă mesajul chiar este legitim. Dacă vine de la cineva din agenda noastră, dar are un conținut pe care nu-l recunoaștem, putem să sunăm acea persoană și să întrebăm dacă chiar ne-au trimis mesajul”, a mai explicat pentru Europa FM Alexandra Ștefănescu.

Experții în securitate cibernetică recomandă, de asemenea, actualizarea constantă a sistemul de operare al telefonului, dar și actualizarea aplicațiilor pe care le folosim.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Elon Musk cumpără Twitter cu 44 de miliarde de dolari

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.