Potrivit noii legi a salarizării unitare, cel mai mare salariu îl va avea președintele României: 17.400 de lei, în scădere față de veniturile actuale de peste 21.000 de lei. Premierul, șefii celor două Camere ale Parlamentului și președinții Instanței Supreme și ai Curții Constituționale vor primi peste 15.000 de lei pe lună.
Surse din PSD citate de news.ro spun că Patriarhul României va încasa cât un ministru: 14.500 de lei brut pe lună. Tot atât vor primi Avocatul Poporului, șeful Curții de Conturi și președintele Consiliului Concurenței. Toți aceștia au salarii mai mari decât directorii SIE, SRI și STS care vor primi, cât secretarii de stat și prefecții, adică 10.730 de lei brut.
Senatorii și deputații vor încasa câte 11.600 de lei pe lună, dar dacă dețin diverse funcții vor primi mai mult: secretarii, chestorii şi liderii grupurilor parlamentare – 13.630 lei, preşedinţii Comisiilor permanente – 12.615 lei, vicepreşedinţii acestor comisii – 12.180 lei.
Vicepreşedinţii Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei şi ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii vor avea, potrivit noului proiect al legii salarizării unitare, un venit de 13.050 lei, iar secretarul general adjunct al Guvernului şi consilierii de stat – 10.730 lei.
Totodată, vicepreşedinţii AEP şi ANI vor câştiga lunar 10.730 lei.
Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat vor avea un salariu de 11.600 lei.
Noua lege a salarizării ar urma să intre în vigoare la 1 iulie.