Agenția spațială americană și compania SpaceX, deținută de antreprenorul Elon Musk, vor încerca din nou, sâmbătă, să trimită spre Stația Spațială Internațională doi astronauţi.
O primă tentativă a fost oprită, miercuri, în ultimul moment, din cauza vremii nefavorabile.
Numărătoarea inversă a fost oprită cu mai puţin de 17 minute înainte de aprinderea motoarelor rachetei Flacon 9.
Misiunea este una crucială şi reprezintă primul zbor cu echipaj uman de pe pământ american din ultimii aproape 10 ani, precum şi primul încredinţat unei companii private, notează France Presse.
”Ne pregătim de lansare astăzi”, a scris, pe Twitter, Jim Bridenstine, directorul NASA, adăugând că riscul de anulare se menține la 50%.
Targeting 3:22 p.m. EDT today for Falcon 9’s launch of Crew Dragon with two @NASA astronauts → https://t.co/bJFjLCzWdK pic.twitter.com/EidVkBOTLm
— SpaceX (@SpaceX) May 30, 2020
În ciuda situației explozive din unele state, unde au loc proteste față de asfixierea unui afro-american pe când era arestat de poliție, președintele Donald Trump a decis să fie prezent la evenimentul considerat istoric.
Capsula Crew Dragon ar urma să fie lansată cu o rachetă Falcon 9, ambele tehnologii aparţinând companiei SpaceX, transportându-i pe astronauţii şi piloţii de încercare Doug Hurley şi Bob Behnken într-o călătorie de 19 ore până la andocarea la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), aflată pe orbită, la aproximativ 400 km altitudine.
NASA a contractat SpaceX şi Boeing pentru a relua aceste misiuni. Agenţia nu va deţine şi nici nu va opera vehiculele. SpaceX şi Boeing vor putea să îşi vândă serviciile şi altor agenţii, companii şi chiar persoane fizice.
La întoarcere, Crew Dragon va ameriza în Oceanul Atlantic. Amerizarea nu a mai fost efectuată de la misiunile Apollo spre Lună din anii 1960 şi 1970.
Crew Dragon’s hatch is closed, securing @AstroBehnken and @Astro_Doug in the spacecraft ahead of liftoff pic.twitter.com/8eNbxUIMDx
— SpaceX (@SpaceX) May 30, 2020
În 2016 NASA a ales SpaceX drept una dintre cele două companii private (Boeing este cea de-a doua) care vor prelua sarcina de a asigura transportul astronauţilor spre şi dinspre ISS. Crew Dragon este varianta adaptată pentru echipaj uman a capsulei cargou Cargo Dragon, un vehicul cu pilot automat care este folosit pentru reaprovizionarea ISS în cadrul unui contract cu NASA din 2012.
Capsula Crew Dragon are capacitatea de a transporta 4 astronauţi, dar, în caz de nevoie, poate transporta până la 7 astronauţi. Această capsulă este lansată în spaţiu prin intermediul unei rachete Falcon 9, construită tot de compania lui Elon Musk.
Principalul atu al SpaceX este că atât capsula Crew Dragon cât şi racheta Falcon 9 sunt reutilizabile, costurile misiunilor fiind astfel substanţial reduse. Spre deosebire de capsula automată de aprovizionare Cargo Dragon, capsula Crew Dragon este dotată cu un sistem de evacuare de urgenţă conceput să desprindă în mod automat capsula de racheta portantă în cazul unui incident la lansare. SpaceX a demonstrat că acest sistem funcţionează într-o serie de teste, dintre care ultimul a avut loc în cursul acestui an.