Confidenţialitate

Nou termen de judecată în procesul Colectiv | AUDIO

La Curtea de Apel București, a avut loc un nou termen de judecată în procesul Colectiv, judecată în care, în primă instanță, magistrații i-au condamnat la închisoare pe inculpați.

Printre aceștia și actualul primar al sectorului 5, Cristian Popescu-Piedone (fost primar al sectorului 4).

Adriana Oprea și Răzvan Luțac, reporteri ai ziarului Libertatea, scriu că la termenul de joi, patroana firmei de artificii care a montat materialele pirotehnice in club, Daniela Niță, a cerut un nou termen de judecată, pentru că tocmai îşi concediase avocatul.

Replica judecătoarei Adina Dumitrache ar fi fost: “E aproape un abuz procesual! Vă puteţi angaja câţi avocaţi doriţi, dar între termene şi pe timpul dumneavoastră. Acum, sunteţi obligată să acceptaţi apărătorul din oficiu pus de noi”.

Totodată, patronii clubului Colectiv au cerut,  prin avocaţii lor, să fie audiaţi experţii din dosar, patronii firmei din Bulgaria de unde au fost cumpărate artificiile, dar şi alţi martori, printre care Andrei Găluţ, solistul de la Goodbye to Gravity.

În motivarea deciziei de condamnare de la Tribunalul Bucureşti, judecătorul Mihai Bălănescu a subliniat că există şi o “culpă concurentă a membrilor formaţiei Goodbye to Gravity, în raport de acceptarea termenilor contractului”, mai scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Andrei Găluţ nu a dat declaraţii  în proces până acum.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Anca Grădinaru